Unul din principiile GTS Solution este să se asigure că sunteți, ca și consumator, pe deplin mulțumit de produsele noastre, chiar și atunci când le achiziționați online. În cazul în care nu sunteți încântat de produsele cumpărate, le puteți returna*, iar noi vă vom înapoia contravaloarea acestora.
Facem eforturi permanente pentru a actualiza informațiile prezentate pe site. Însă, uneori, pot exista și mici discrepanțe în ceea ce privește fotografia de prezentare și culoarea produsului, specificațiile care pot fi modificate de către producător fără preaviz sau pot conține erori de operare. Va stăm oricând la dispoziție pentru eventuale clarificări și soluționări ale sesizărilor dumneavoastră, la adresa de e-mail
comenzi@gotosolution.com.
La recepționarea comezii, Clientul trebuie să se asigure că produsele corespund din punct de vedere calitativ și cantitativ cu cele comandate.
În caz de inadvertențe, Clientul poate să notifice, în cel mai scurt timp, serviciului Relații cu Clienții apelând numărul de telefon 021.256.00.95 sau prin e-mail la adresa
comenzi@gotosolution.com, în vederea remedierii situației.
Conform OUG Nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii
„Consumatorul are dreptul să notifice în scris comerciantului că renunță la cumpărare, fără penalități și fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile calendaristice de la primirea produsului sau, în cazul prestărilor de servicii, de la încheierea contractului”*.
Prin urmare, Clientul are dreptul să returneze un produs nealimentar în termen de 14 zile calendaristice, fără invocarea niciunui motiv și fără a suporta alte costuri decât cele de returnare a produsului. Această opțiune nu este valabilă pentru Clienții care nu sunt consumatori (adica nu este valabila pentru Clientii care sunt persoane juridice sau PFA).
Atenție, costul de transport pentru returul produselor către GTS Solution va fi suportat de clientul care a solicitat returul. Returul produselor se face prin orice firmă de curierat preferată de client respectând detaliile stabilite cu operatorul Relații Clienți.
Potrivit OUG nr. 34/2014, perioada de retragere (de returnare a unui produs) expiră în termen de 14 zile calendaristice de la:
Øziua în care Clientul intră în posesia fizică a comenzii – în cazul în care toate produsele ce au făcut obiectul comenzii au fost livrate în același transport;
Øziua în care Clientul intră în posesia fizică a ultimului produs – în cazul în care Clientul comandă printr-o singură comandă produse multiple care vor fi livrate separat sau comanda conține mai multe loturi de produs;
În cazul returului care se încadrează în cadrul termenului legal de retragere, Clientul trebuie să returneze și eventualele cadouri/pachete promoționale care au însoțit Produsul ce urmează a fi returnat.
- Produsul returnat trebuie sa fie însotit de toate documentele cu care a fost livrat produsul.
* Consumatorul nu poate denunța unilateral (
nu poate returna), în condițiile art. 16, lit. d), e), f), din OUG 34/2014, contracte de furnizare a unor produse care, prin natura lor,
nu pot fi returnate (de exemplu: produse cosmetice desigilate, testate, suplimente alimentare desigilate) sau
produse care vin în contact cu mucoasele/pielea (de exemplu:
camera de inhalare).
Diminuarea valorii bunurilor returnate conform OUG NR 34/2014 Art. 14, Alin. 3
Consumatorului i se oferă dreptul de retur (excepție făcând cazurile de mai sus), în cazul achizițiilor cu livrare la domiciliu, tocmai pentru că nu are posibilitatea de a vedea produsele înainte de încheierea contractului, din același motiv i se permite să testeze și să verifice produsele pe care le-a cumpărat în măsură în care este necesar pentru a stabili natura, caracteristicile și modul de funcționare al acestora.
Astfel, pentru a stabili natura, caracteristicile și modul de funcționare al acestora, consumatorul trebuie să le manipuleze și să le inspecteze la fel cum i s-ar permite într-un magazin fizic. Așadar, în timpul perioadei de retragere de 14 zile, consumatorul trebuia să manipuleze și să inspecteze produsele cu grija necesară.
Consumatorul este responsabil doar pentru diminuarea valorii produsului care rezultă din manipularea necorespunzătoare a acestuia, alta decât cea necesară pentru determinarea naturii, calității și funcționarii produsului.
Acțiunile care duc la diminuarea valorii produsului returnat sunt următoarele:
Øruperea sigiliilor și a etichetelor produsului;
Øruperea sau deteriorarea ambalajelor originale ale produsului;
Øzgârierea, murdărirea, pătarea, impregnarea cu substanțe externe;
Ødesigilarea accesoriilor consumabile ale produsului;
Ødesigilarea produselor de îngrijire personală, cosmetice, de curățenie, a produselor pentru copii și nou-născuți.
Atunci când
la recepționarea returului se constată faptul că produsul prezintă urme de folosință ce pot cauza diminuarea valorii, produsul este trimis spre verificare pentru a constata dacă a fost manipulat corespunzător, iar valoarea finală se stabilește în funcție de valoarea componentelor ce necesită recondiționare sau ca diferență dintre valoarea inițială a produsului nou și valoarea de revânzare a produsului folosit. Diminuarea valorii produsului returnat în funcție de deteriorarea acestuia poate fi făcută până la 90% din valoarea inițială.
RESTITUIREA CONTRAVALORII COMENZII
Pentru restituirea contravalorii bunurilor comandate, în cazul în care Clientul solicită returul comenzii, în cadrul termenului legal de retragere din Contract, se aplica urmatoarele reguli:
Øîn termen de 14 zile calendaristice de la data recepționării bunurilor returnate, GTS Solution
va înapoia contravaloarea produselor returnate.
ØIn cazul in care clientul nu a ridicat coletul de la curier, se va restitui intreaga suma inscrisa pe documentul de vânzare (bonul fiscal sau factura fiscală, după caz).
ØIn cazul in care clientul a ridicat coletul si vrea sa returneze un produs sau mai multe, se va restitui doar contravaloarea produselor returnate.
Ørambursarea se va efectua in functie de metoda de plata folosita de client. Pentru comenzile platite cu cardul suma va fi returnata pe acelasi card utilizat la tranzactionare, in decurs de 3-14 de zile de la acceptarea returului. În cazul în care comanda a fost achitată prin metoda numerar la livrare, suma se va restitui in contul IBAN valid, comunicat de client.
Potrivit prevederilor legale în vigoare, nu pot face obiectul dreptului de retur:
• produsele susceptibile de a se deteriora sau de a expira rapid;
• produsele sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecţie a sănătăţii sau din motive de igienă şi care au fost desigilate de consumator;
• produsele care sunt, după livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente;
• produselor utilizate, desigilate sau testate, din motive de protecție a sănătății clienților sau din motive de igienă.
• produselor asupra cărora au fost efectuate intervenții neautorizate, cele care prezintă urme de uzură sau folosire excesivă, zgârieturi, ciobituri, lovituri, șocuri mecanice / electrice, produsele cărora le lipsesc accesorii.
Produse livrate gresit
În cazul în care Clientului i s-a livrat alt produs decât cel comandat sau dacă Clientului i s-a livrat un produs pe care acesta nu l-a comandat, Clientul este rugat sa notifice GTS Solution cât mai repede posibil în vederea returnării Produsului sau înlocuirii acestuia cu cel comandat.
În acest caz, costurile de retur și transport ale produsului, vor fi suportate de către GTS Solution.